Noutăți

Am rămas fără Tatăl lui Guguță!

Scriitorul Spiridon Vangheli, considerat tatăl lui Guguță, s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani.

Atunci când ni l-a dăruit pe Guguță – „fiul bunei credințe”, Ciuboțel, Titirică, Măriuca, Ghiocica sau Crăița, ne-a dăruit o lume aparte, prin descoperirea căreia atât cei mici, cât și cei mari s-au regăsit și au învățat lecții de viață, extrem de prețioase.

Cel mai tradus autor basarabean

În 1962, scriitorul debutează cu prima sa publicație pentru cei mici, „În țara fluturilor”, iar cinci ani mai târziu, ne face cunoștință cu băiețelul care a cucerit lumea – „Isprăvile lui Guguță”. Cărţile sale despre Guguţă au făcut înconjurul lumii, fiind traduse în 40 de limbi și editate în 70 de ţări. Doar „Isprăvile lui Guguță” poate fi citită în limbile engleză, franceză, italiană, germană, rusă, arabă, chineză, japoneză, estonă, lituaniană, letonă, cehă, spaniolă, ucraineană, bulgară, maghiară, sârbă, daneză, finlandeză etc.

De-a lungul anilor, a fost distins cu mai multe premii naţionale şi internaţionale

Spiridon Vangheli este coautor, împreună cu Grigore Vieru, al unui excelent Abecedar. Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova (1980)m iar în 1974, la Rio de Janeiro, Spiridon Vangheli a fost distins cu Diploma de Onoare Andersen, numele scriitorului basarabean fiind înscris în Lista celor mai buni povestitori din lume.

În 1992 i s-a conferit titlul onorific „Scriitor al Poporului din Republica Moldova”, iar în 1996 este distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. În același an este decorat cu Ordinul Republicii. 2000 – Laureat al Concursului „Zece cărți ale secolului XX- basarabean” pentru volumul Isprăvile lui Guguță. 2002 – Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România.

Am rămas fără Tatăl lui Guguță, însă îi vom avea mereu pe Guguță și pe ceilalți eroi creați de maestru care ne-a adus în literatura universală.